Mănăstirea Durău, străveche aşezare monahală, e situată în staţiunea cu acelaşi nume. Reprezintă o adevărată operă de artă de proporții; pictura maestrului Tonitza din biserica Mănăstirii Durău impresionează prin căldura culorilor, prin autenticitatea imaginii de o frumusețe maiestuoasă și legendară.

Masivul Ceahlău, semeţ, îmbrăţişează cu aripi de piatră pitoreasca vale în care se întinde ca un giuvaer mănăstirea, alături de care se profilează un şirag de vile. În mijloc, pe cea mai mare suprafaţă din staţiune, se află lăcaşul de cult: o mănăstire de maici în care vieţuiesc 26 de suflete. Oamenii vin să se închine în acest loc de o deosebită încărcătură spirituală, convinși fiind că pictura şi icoanele au o putere dumnezeiască. ‘’Aici erau înainte sfinţi părinţi, cu viaţă de pustnic. Însă îşi mai amintesc de ei doar bătrânii din sat”, spune stareţa Raisia Lungu.

După 1991, locul a prins mai multă viaţă. Cu binecuvântarea şi prin strădania PF Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, au luat fiinţă Centrul Cultural-Pastoral “Sf. Daniil Sihastru”, loc de promovare a spiritualităţii ortodoxe în dialog ecumenic naţional şi internaţional, Centrişorul “Casa profetului «Sfântul Ilie»” şi Casa Pelerinului. Şi maicile se ocupă de toate.

De-a lungul timpurilor, Durăul a constituit un loc preferat de întâlnire pentru numeroase personalităţi ale vieţii politice, literare şi cultural-artistice. Mitropolitul Veniamin Costache, a cărui reşedinţă se mai păstrează şi astăzi, Nicu Gane, Emil Gârleanu sau Alexandru Vlahuţă zăboveau îndelung pe prispele caselor mănăstireşti sau pe potecile Ceahlăului. Barbu Delavrancea, I.L. Caragiale, Mihail Sadoveanu şi Aurel Băeşu erau oaspeţi obişnuiţi ai Durăului, iar Gheorghe Panu, cunoscut om politic, jurist şi gazetar, şi-a petrecut aici timp de 20 de ani toate vacanţele, uzând de influenţa sa pentru înfrumuseţarea şi dezvoltarea mănăstirii.

 

Mănăstirea Durău – „Unul dintre cele mai frumoase monumente ale generației noastre“ (N. Tonitza)

Interiorul Mănăstirii Durău a fost pictat, în perioada 1935 – 1937, de Nicolae Tonitza împreună cu o parte din studenţii săi, printre care şi Corneliu Baba.

Lucrările s-au desfășurat pe cheltuiala doctorului Paul Gotcu și a altor credincioși creștini.

În arhivele nemțene se păstrează corespondența dintre Nicolae Tonitza și dr. Paul Gotcu, din vremea când maestrul a pictat la Durău, din această corespondență reieșind faptul că Tonitza s-a oferit să facă pictura bisericii fără bani, cerând doar cheltuielile de transport. De asemenea, mai aflăm că maestrul a transformat Durăul într-un adevărat șantier, dar și într-o catedră, împărtășindu-le studenților din bogata sa experiență.

Tonitza foloseşte de la început o succesiune a temelor cu totul originală. În locul portretelor tradiţionale, Tonitza pune în picturi oameni de la poalele Ceahlăului, plini de viaţă şi demnitate, conştienţi de atotputernicia lui Dumnezeu, dar şi de trăinicia credinţei lor.

In aceste lucrări sunt pictate flori, fructe sau mioare, importante simboluri crestine prin care descoperim semnificația religioasa a scenelor. Mieii sugerează sufletul curat, iar strugurii simbolizeaza sângele Domnului.

„Ceea ce mă impresionează îndeosebi după munca noastră sunt țăranii de prin partea locului, în toată biserica am stilizat flori de pe meleagurile lor. Iar la Naștere, ciobanii care vin să se închine Pruncului Sfânt sunt țărani de-ai noștri, de pe Ceahlău. În partea din spate a decorului se vede silueta Ceahlăului… Cred că e unul dintre cele mai frumoase monumente ale generației noastre, meritul nu e al meu, ci al studenților mei“, notează Tonitza.

Sfințirea lucrărilor a avut loc la 14 septembrie 1937, deasupra intrării în pronaos fiind pictată următoarea inscripție: „Cu voia Tatălui, binecuvântarea Fiului și ajutorul Sfântului Duh, în vremea păstoriei I.P.S. Nicodim, mitropolitul Moldovei, prin strădania doctorului Paul Gotcu și sprijinul câtorva drept credincioși creștini, împodobitu-s’a acest sfânt lăcaș, în milostivă clacă, de studenții și diplomații Academiei de Arte – Frumoase din Iași, sub călăuza dascălului lor, zogravul N. Tonitza. Sfințirea lucrului de zugrăvire și înoire s’a făcut cu strălucită sărbătoare la 14 septembr. 1937“.

 NICOLAE TONITZA – Pictura făcătoare de minuni de la Mănăstirea Durău

Tehnica abordată de Nicolae Tonitza a fost unică la vremea respectivă.

„Tehnica encaustică pe care avea să o aplice Tonitza la Durău era o tehnică unică în România și foarte puțin se folosise în lume. În toamna anului 1935, echipa a zugrăvit pereții cu ceară fierbinte și a lăsat lucrarea să se odihnească toată iarna. În primăvara anului următor, au trecut la pictura propriu-zisă. De aici această transparență, pentru că în spatele picturii este ceară. Acest lucru a fost permis și de climă, care la noi este răcoroasă, fiind totodată și o garanție că ceara nu se va topi”.

Pictura semnată de Tonitza a umanizat foarte mult personajele biblice şi le-a conferit aspecte din specificul popular românesc. De exemplu scena Naşterii Domnului, din absidă sudică, este pictată ca o scenă ce se desfăşoară în aer liber, la poalele Ceahlăului, care se profilează pe un cer înstelat. Păstorii care se închină Fecioarei ce ţine în braţe Pruncul Sfânt poartă costumele specifice, cu opinci, bundiţă înflorată şi fustă scurtă peste iţari strânşi pe picior. Iar prezența oilor, cu totul inedită într-o asemenea compoziţie, vine să întregească atmosfera mioritică, de baladă.

Penelul maestrului Tonitza se distinge: la Pruncul Iisus din scena Naşterii Mântuitorului se văd ochii de copil din capodoperele sale.

Efectul puternic al acestei picturi ne duce cu gândul la celebra lucrare “Adorația păstorilor” a pictorului El Greco, unde este remarcabilă lumina pe care o răsfrânge Pruncul asupra tuturor personajelor aflate in jurul său, El Greco plasându-l astfel în centrul lumii.

Când păşeşti în incinta bisericii de la Durău, un sentiment aparte te încearcă, iar căldura, spiritul imaginii şi al locului le vei purta apoi mereu in suflet. Totul pare atât de firesc, iar sfinţii lui Tonitza, sfinţi cu ochi de copil, te îmbie spre rugăciune înaltă, cât piscul Ceahlăului ce ne străjuiește de veacuri.

Aici articol despre Nicolae Tonitza: https://junimearomana.com/event/nicolae-tonitza-poet-al-culorii-13-aprilie-2022/

Citiți articolul-documentar : Capodopera lui Tonitza, de la poalele „Athosului românesc” https://doxologia.ro/documentar/capodopera-lui-tonitza-de-la-poalele-athosului-romanesc

Citiți : Pictura lui Tonitza a salvat biserica Mănăstirii Durău https://doxologia.ro/documentar/pictura-lui-tonitza-salvat-biserica-manastirii-durau