Conferințe online
Seria de conferințe online Junimea Română
– Diaspora și România împreună! –
Junimea Română din Montreal – Școala pentru minte, inimă și cultură organizeaza seria de conferințe „Junimea Română – Diaspora și România împreună’’ cu scopul de a ne solidariza în jurul unor dezbateri interesante, din domeniul literar, cultural sau spiritual. Adresăm tuturor invitația de a participa la aceste întâlniri transoceanice, care, chiar dacă sunt virtuale, creează legături de suflet și catalizează potențial românesc intelectual.
Misiunea noastră este transmiterea către tinerele generații a limbii materne, a valorilor și tezaurului cultural românesc. Ne preocupă ideea de unitate în gând și faptă, totodată dorim să punem în valoare personalități care inspiră și subiecte captivante. În aceste vremuri tulburi, copiii și noi toți avem nevoie mai mult ca oricând de modele care să ne dea repere luminoase, de discuții care să ne înnobileze spiritul și să provoace idei constructive. Împreună vom crea punți de comunicare ce se vor extinde peste mări și țări, ne va face plăcere să ne regăsim pentru a vorbi despre lucruri înălțătoare, care ne conferă entuziasm, curiozitate și efervescență intelectuală, bucuria de a fi sau cum mai spune spune francezul, „la joie de vivre’’!
Fă rai din tot ce ai, împreună să fim coloana de iubire infinită ce ne poartă spre Înalt!
Conferințe online
- MONTREAL-BUCUREȘTI. TERITORIU ȘI PATRIMONIU ARCHITECTURAL
- PACEA ÎNCEPE ÎN NOI
- „ȘI-AM ÎNCĂLECAT PE-O ȘA”
- O COMOARĂ, LIMBA NOASTRĂ CEA ROMÂNĂ
- MLĂDIȚE ȘI RĂDĂCINI. EDUCAȚIA ȘI NEVOIA DE MODELE.
- EMINESCU ȘI NOI. ZIUA CULTURII NAȚIONALE, EDIȚIA A XII-A
- CRĂCIUNUL, DINCOLO DE POVESTE.
- CULTURILE GREACĂ ȘI ROMÂNĂ, CONFLUENȚE.
- MOTIVE DE MÂNDRIE ROMÂNEASCĂ ÎN SOCIETATEA CONTEMPORANĂ. ROMÂNII CARE AU SCHIMBAT LUMEA MODERNĂ.
- HARUL DE A TRANSMITE CUNOAȘTEREA : MAMA SICA Partea I si II
- ION CREANGĂ ȘI ‘‘COPILĂRIA COPILULUI UNIVERSAL’’
- ’’IN LIMBA TA TI-E DOR’’… GRIGORE VIERU Partea I si II
- EMINESCU, CONTEMPORANUL NOSTRU Partea I si II
Considerăm că este important să ne solidarizăm în jurul pasiunii pentru lectură, creativitate și studiu, pentru dezbateri pe subiecte interesante, care fascinează. Aducând alături de noi copii și tineri, vom crea oportunitatea de învăța unii de la alții, de a vibra pe aceeași lungime de undă.
Printre invitații noștri care au susținut conferințele online Junimea, se regăsesc jurnaliștii Răzvan Bucuroiu și Cristian Tabără, părintele, conf. univ. doctor în teologie Constantin Necula, criticul literar, conf. univ. dr. Daniel Cristea-Enache, Facultatea de litere, Univ. din Bucuresti, fondator al revistei online Literatura de azi, conf. univ. dr. Diana Vrabie, Facultatea de Litere, Univ. de Stat “Alecu Russo” din Bălţi, critic și istoric literar, conf. Mihai Cimpoi, om de cultură, academician român, critic și istoric literar, redactor literar si eseist basarabean, fondator al Centrului Academic Internațional Eminescu, conf. Elena Dabija, director la Centrul Academic Internațional Eminescu, Ștefan Sofronovici, scriitor, cercetător la Centrul Academic Internațional Eminescu, profesor Jacques Bouchard Univ. din Montreal, poeta, traducătoarea și prof. univ. dr. Liliana Foșalău, Facultatea de Litere, Univ. „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Monica Șerbănescu președinte fondator, director general – Liceul Pedagogic Ortodox „Anastasia Popescu” și Gradinițele Arc-en-Ciel, maestrul Dan Puric, prof. univ. dr. Stelian Dumistrăcel, Univ. „Al. I. Cuza” din Iași, Doctor Honoris Causa al Univ. „Alecu Russo” din Bălți, Doctor Honoris Causa al Univ. „Dunărea de Jos” din Galați, dr. Gabriela Haja, Cercetător ştiinţific gradul I, Academia Română, Dep. de Lexicologie – Lexicografie și alții.
Oriunde v-ați afla pe mapamond, veniți cu noi, cu un simplu click ne vom regăsi în fiecare lună, dragi exploratori ai universului literar și spiritual românesc! Nu ezitați să ne scrieți sugestii și impresii la adresa: contact@junimearomana.com.