Mănăstirea Durău este o mănăstire ortodoxă situată în nord-estul României, în județul Neamț, în apropiere de stațiunea montană Durău, la poalele Masivului Ceahlău. Înființată în secolul al XVII-lea, mănăstirea a avut o istorie zbuciumată, fiind afectată de incursiunile tătarilor și de alte evenimente istorice.
Mănăstirea Durău a fost întemeiată în jurul anului 1600 de către domnitorul moldovean Ieremia Movilă și soția sa, Elisabeta. În secolul al XVIII-lea, mănăstirea a fost refăcută și îmbunătățită de către domnitorul Mihai Racoviță. În această perioadă, mănăstirea a devenit un important centru cultural și religios.
Biserica mănăstirii are hramul „Adormirea Maicii Domnului” și „Sfântul Nicolae” și este construită în stil moldovenesc, caracteristic epocii în care a fost înălțată. În interior, frescele originale au fost realizate în jurul anului 1750 de către zugravul Constantin Pârvu, iar cele exterioare au fost refăcute în secolul al XX-lea.
Mănăstirea Durău găzduiește o colecție valoroasă de obiecte de cult, icoane și manuscrise, care oferă o imagine a patrimoniului religios și artistic al zonei. Situată într-un cadru natural pitoresc, în apropierea Parcului Național Ceahlău, mănăstirea atrage atât pelerini cât și turiști dornici să exploreze frumusețea și istoria locurilor.
Icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Durau este asezata in partea stanga a naosului, este o icoana argintata ce dateaza inca din secolul al XVIII-lea. Tot din acea perioada s-au pastrat, in memoria locului si in traditia manastirii, si primele minuni savarsite inaintea ei.
Sub îndrumarea maestrului Tonitza, pictorii umanizează foarte mult personajele, conferindu-le și specific popular românesc. Toată pictura de la Durău respiră autenticitatea locului.
