Deține un doctorat în litere la Universitatea Al. I. Cuza din Iași (România), un master în lingvistică și o licență în litere (specializarea română-franceză) la aceeași universitate, precum și un master în studii cinematografice la Universitatea din Montreal (Canada). În prezent, este doctorandă în studii literare și intermediale la Universitatea din Montreal.

Experiență de muncă

Cadru didactic la Universitatea din Montreal și în alte unități de învățământ din Canada și România. Are pregătire în pedagogie, precum și abilități pedagogice și de comunicare, și este calificată să predea atât cursuri teoretice, cât și practice.

Peste zece ani de experienţă ca realizator și producător la TVR, televiziunea publică din România, unde a realizat și produs programe de televiziune (inclusiv documentare, reportaje, interviuri, scurtmetraje, emisiuni în direct etc.).

Descriere curs

În cadrul cursului de română vom descoperi împreună tainele limbii române. Limba română, deşi o vorbim acasă, mai are multe comori care aşteaptă să fie descoperite. Unde se află harta către aceste comori? Răspunsul e simplu: la Junimea Română din Montreal. Profesoara Adina Vukovic va fi ghidul vostru. Nu vă fie teamă! Nu vă veţi rătăci printre acorduri şi conjugări! Ne vom face prieteni şi vom citi împreună texte din literatura română.

De ce aţi avea nevoie de acest curs ? Pentru că Lizuca, Domnu’ Goe, Nică şi mulţi alţii nu vor fi doar personaje pe care le veţi întâlni în cărţi, ci, interpretându-le, vă veţi identifica cu ele pentru câteva minute. Aşadar, la cursul de română, vom juca şi teatru. Cum de la teatru la cinema nu e decât un pas, pe baza textelor studiate, vom realiza scenarii şi scurt-metraje. Vom organiza chiar un maraton… de poezie. Nu vom fi singuri, ci împreună cu alţi copii români din diaspora, dar şi de acasă (de pe ambele maluri ale Prutului).

Dacă vom reuşi să facem o echipă solidă,  intenţionăm să realizăm o colaborare cu televiziuni din România şi din Republica Moldova. Evident, avem multe proiecte, însă avem nevoie de voi pentru a le realiza.

Vă aștept cu mult drag.