Laureații concursului de desen ”SărbătorIA”

Acasa/Evenements/Laureații concursului de desen ”SărbătorIA”
Loading Evenimente
Acest eveniment a trecut.

Concursul ,,SărbătorIA”, eveniment ce evocă  tradițiile românești, ia și costumul popular, punând în lumină fantezia, puritatea, sinceritatea în creație.

Motto:

Fete-Sânziene

Iele-Cosânzene

De-undeva de printre stele

Vor veni noaptea-n poiene

Flori de leac să semene

Joc de foc să scapere.

Cununiță să-mpletească

Ursita să se-mplinească.

Hora Neamului încing

Cerurile se deschid

Pace pe pământ

Slavă în văzduh.

Drăgaicele, Zânele,

Cutreieră pădurile,

Câmpurile, visurile

Cântând tainic dorurile.

Fiți frumoși ca florile,

Limpezi ca și zorile,

Voioși ca sărbătorile,

Purtați peste timp iile,

Fete și flăcăi,

Așa, ca la noi!

(Otilia Tunaru)

În Noaptea de Sânziene se deschid cerurile, așa spune înțelepciunea milenară din popor. Ziua Sânzienelor este și Ziua Universala a IEI.

O zi ce ne dă prilejul, iară și iară, să punem în valoare tradițiile, talentul românesc. În fiecare an, la școala Junimea, fiecare sărbătoare oferă copiilor ocazia de a contura bucuria creativă.

Iată laureații ediției 2020, felicitări tinerelor speranțe!

Pentru edița 2020, tematica a fost Sfânta IE în diverse contexte! Felicitări tuturor participanților! Au ales să își exprime sensibilitatea, transpunând-o în culoare și dându-i contur!

 

Ia bijuteria românilor – Alexandra Filip, 14 ani Junimea

Ia românească este cea mai de preț bijuterie a românilor și o putem purta oricând. Chiar dacă preferi un stil mai modern, măcar de Ziua Iei, nu uita să o pui în valoare și să te mândrești cu portul nostru popular!

 

România, țara mea –  Mara Gherasim, 10 ani – Junimea

Desenul reprezintă o fetiță, ca și mine, care poartă costumul tradițional românesc, din care face parte și mândra IE. Pe ie și pe fustă sunt cusute floricele, așa cum am văzut că se poartă. Fetița poartă un brâu tricolor, care pentru mine sunt cele mai frumoase culori îmbinate: roșu, galben și albastru. La gât, fetița poartă un zgărdan din mărgele sau șirag, cum am auzit că se mai zice. În picioare, fetița poartă opincuțe, căci așa se purta demult. Costumul este specific din zona Moldova, acolo unde sunt bunicii mei.

 

IA și casa boierilor români – Carina-Ioana Câmpeanu, 7 ani

Acest desen reprezintă o casă din România, de pe vremuri, unde locuia o familie de boieri buni și gospodari.

 

Fiecare sărbătoare să o onoram purtând IA – această celebrare a frumosului, în simplitate și autenticitate!

”Du-te Soare, vino Lună, Sânzienele îmbună…”

 

Citiți articolele: Ia între tradiție ritual și identitate culturală făr’de-asemănare și Ziua națională a portului sau ziua naționala a costumului tradițional

 

Junimea Română, din 2010 – Fondator și coordonator – Otilia Tunaru – Ordinul „Meritul pentru Învățământ” în grad de Cavaler pentru Școala Junimea.

© Junimea Română 2020. Toate drepturile rezervate. Interzis să utilizați, copiați, distribuiți fără a preciza sursa. Credit foto: Sorin Grigorescu 

INFORMATII DE CONTACT

Pavillon Lalemant, Secteur D3;
5625, avenue Decelles, Montreal, QC, H3T1W4 Canada


Telefon: 514-884-6530
Email: contact@junimeamontreal.org