In Memoriam Mihai Eminescu – 132 de ani de la trecerea la cele vesnice

Acasa/In Memoriam Mihai Eminescu – 132 de ani de la trecerea la cele vesnice
Loading Evenimente
Acest eveniment a trecut.

Să ne amintim de Luceafărul ce s-a urcat la cer, în ziua de 15 iunie 1889

Motto: „A vorbi de Eminescu este ca si cum ai striga intr-o pestera vasta.  Nu poate sa ajungă vorba până la el fără să-i supere tăcerea. Într-un fel, Eminescu e sfântul preacurat al ghiersului românesc. Din tumultul domestic al vieții lui s-a ales un crucificat. Fiind foarte român, Eminescu e universal’’. (Tudor Arghezi, 1957)

„Dacă poporul român dispare și rămâne o carte a lui Mihai Eminescu, lumea ca ști cine au fost românii”. (Mircea Eliade)

Articol complet AICI despre Mihai Eminescu.

Mihai Eminescu (n. 15 ianuarie 1850, Ipotesti, jud. Botosani – d. 15 iunie 1889, la 39 ani) este cel mai mare reprezentant al romantismului românesc și ultimul mare poet romantic european, dacă ne referim la linia cronologică. Totodată, el este și primul nostru poet de factură simbolistă, iar odată cu trecerea timpului realizăm că este un autor mai actual ca oricând. Înainte să rememorăm valoarea sa, este important să conștientizăm că cel mai autentic omagiu este acela de a-i citi opera, adevărata Mare Neagră a profunzimilor sufletești, tăinuitoare de cetăți, piscuri și hotare ascunse sub valuri de ritm al inimii. Poezia sa, universală ca expresie, ajunge să fie apreciată nu doar în graiul pe care poetul l-a ales pentru a exprima esența geniului. „Eminescu nu e o floare rară, desfăcută aproape prin miracol dintr-o sămânţă adusă din întâmplare pe solul Daciei de suflarea vânturilor apusene: este un astru ţâşnit din adâncurile cerurilor din Răsărit, ca mărturie despre o civilizaţie tânără şi nouă, dar înrădăcinată într-un trecut de veche cultură şi de severă tradiţie. Ca şi a Luceafărului său, şi lumina lui a străbătut, înainte să ajungă până la noi, o cale lungă.“ (Rosa del Conte)

Comemorând ziua trecerii în eternitate a Luceafărului (15 iunie 1889), vă invităm să reflectăm asupra ideilor sale, atât de actuale în timpul nostru.

“Toata mizeria noastră publică o îmbrăcăm în formele poleite ale unei civilizații calpe, precipitarea noastră spre fundul raului o numim progres, fierberea unor elemente necurate și lupta lor cu elementele ce au mai rămas încă sănătoase în țară se numește politică. Acela ce cutează a se revolta față de această stare de lucruri, acela care îndrăznește să arate ca formele poleite învelesc un trup putred, că progresul nostru ne duce la pierzare, că elementele sănătoase trebuie să se conjure și să facă o luptă supremă, pentru mântuirea acestei țări, este denunțat opiniei publice de către negustorii de principii liberal-umanitare ca barbar, ca antinațional, ca reacționar”.

Citiți articolul: Mizeria vieții noastre publice

Oameni ca Eminescu răsar la depărtări de veacuri în existenţa unui popor!

La ultima vizită făcută cu doar câteva luni înainte de a muri, Eminescu era bolnav şi neliniştit, cu obrajii palizi şi căzuţi, cu glasul tărăgănat şi somnoros. Adusei vorba de poezii. Atunci, cu o bucurie de creator copilăreşte arătată, scoase din buzunarul paltonului un petec de hârtie şi aşezându-se pe scaun începu să citească un şir lung de strofe, de o sonoritate şi un efect ritmic fermecător. Rostirea lor îl încălzea, şi ochii şi glasul i se înviorau. Pe acel petec de hârtie nu erau scrise decât două vorbe: Gloriosul Voievod. El improviza. Am ascultat uimit peste douăzeci de strofe sonore, dar lipsite de sens şi de legătură; fiecare vers părea rupt dintr-o poezie frumoasă. Mi-aduc aminte că două vorbe: foc şi aur reveneau mereu, în fiecare strofă. N-am putut reţine decât aceste patru versuri de pe la mijloc, care au înţeles mistic: Atâta foc, atâta aur / Ş-atâtea lucruri sfinte / Peste-ntunericul vieţei / Ai risipit părinte. În toată acea armonie de sunete se vedea perfect tehnica maestrului, limba lui aleasă şi muzicală, care se supunea şi se mlădia mecaniceşte sub ultimele tremurări ale acelui suflet întunecat.

A adormit această jertfă glorioasă a unei societăţi frivole şi nepăsătoare. Într-o ţară cu atâtea nulităţi triumfătoare, un poet atât de mare şi de cinstit nu putea să moară decât într-un spital de nebuni. Câte reflecţii nu ne cuprinde în faţa acestui dureros sfârşit!? Ş-acum, când umbra marelui artist nu mai supără pe nimeni, adunaţi sfaturile şi chibzuiţi-vă ce podoabe să-i aşterneţi pe mormânt. Peste voi şi peste ironica voastră risipă cad numai bine cele patru versuri mândre şi despreţuitoare ale poetului, strălucitor şi veşnic ca şi Hiperion: Trăind în cercul vostru strâmt / Norocul vă petrece / Ci eu, în lumea mea mă simt / Nemuritor şi rece. (Alexandru Vlahuţă)

Eminescu a fost un justițiar, căutător neobosit de sclipiri ascunse în subînțelesuri ori în diverse scrieri,  iar scrisul era viața lui: ‘’omul cel mai silitor, veşnic citind, meditând, scriind… poet în toata puterea cuvântului’’, după cum afirma Titu Maiorescu.

Vă invităm să vizionați acest documentar despre EMINESCU, prezentat de Andrei Gheorghe: video AICI

 

Doina

De la Nistru pân’ la Tissa

Tot românul plânsu-mi-s-a,

Că nu mai poate străbate

De-atâta străinătate.

Din Hotin şi pân’ la mare

Vin muscalii de-a călare,

De la mare la Hotin

Mereu calea ne-o aţin;

Din Boian la Vatra-Dornii

Au umplut omida cornii,

Şi străinul te tot paşte

De nu te mai poţi cunoaşte.

Sus la munte, jos pe vale

Şi-au făcut duşmanii cale,

Din Sătmar pân’ în Săcele

Numai vaduri ca acele.

Vai de biet român săracul!

Îndărăt tot dă ca racul,

Nici îi merge, nici se-ndeamnă,

Nici îi este toamna toamnă,

Nici e vară vara lui,

Şi-i străin în ţara lui.

De la Turnu-n Dorohoi

Curg duşmanii în puhoi

Şi s-aşează pe la noi;

Şi cum vin cu drum de fier

Toate cântecele pier,

Zboară păsările toate

De neagra străinătate;

Numai umbra spinului

La uşa creştinului.

Îşi dezbracă ţara sânul,

Codrul – frate cu românul –

De secure se tot pleacă

Şi izvoarele îi seacă –

Sărac în ţară săracă!

Cine-au îndrăgit străinii,

Mâncă-i-ar inima câinii,

Mânca-i-ar casa pustia,

Şi neamul nemernicia!

Ştefane, Măria ta,

Tu la Putna nu mai sta,

Las’ arhimandritului

Toată grija schitului,

Lasă grija sfinţilor

În sama părinţilor,

Clopotele să le tragă

Ziua-ntreagă, noaptea-ntreagă,

Doar s-a-ndura Dumnezeu,

Ca să-ţi mântui neamul tău!

Tu te-nalţă din mormânt,

Să te-aud din corn sunând

Şi Moldova adunând.

De-i suna din corn o dată,

Ai s-aduni Moldova toată,

De-i suna de două ori,

Îţi vin codri-n ajutor,

De-i suna a treia oară

Toţi duşmanii or să piară

Din hotară în hotară –

Îndrăgi-i-ar ciorile

Şi spânzurătorile!

 

Picturile sunt lucrări ale elevilor junimiști la cursul de arte plastice. La Junimea, orice temă și sărbătoare prinde contur.

Junimea Română, din 2010 – Fondator și coordonator – Otilia Tunaru – Ordinul „Meritul pentru Învățământ” în grad de Cavaler pentru Școala Junimea.

© Junimea Română 2021. Toate drepturile rezervate. Interzis să utilizați, copiați, distribuiți fără a preciza sursa.

INFORMATII DE CONTACT

Pavillon Lalemant, Secteur D3;
5625, avenue Decelles, Montreal, QC, H3T1W4 Canada


Telefon: 514-884-6530
Email: contact@junimeamontreal.org
Go to Top