Emil Cioran (n. 8 aprilie 1911, Rășinari – d. 20 iunie 1995, Paris) a fost un filozof și scriitor român devenit apatrid și stabilit în Franța, unde a trăit până la moarte fără să ceară cetățenia franceză. El ne-a lasat o opera cunoscuta pe plan international; va invitam sa cititi Dreapta masura  o poezie putin stiuta, dar cu o incarcatura spirituala deosebita.

DREAPTA MASURA de EMIL CIORAN

Un pic de durere te face profund,
Mai multă durere te-afundă prea mult.
C-un pic de avere n-ai lipsuri în casă,
Cu multă avere n-ai somn şi te-apasă.
Un pic de-mplinire te face mai bun,
Prea multă împlinire te face nebun.
Un pic de putere te face mai tare,
Prea multă putere pe alţii îi doare.
C-un pic de respect eşti încrezător,
Cu prea mult respect devii sfidător.
Un pic de-ngrijire te ţine mai bine,
Prea multă îngrijire-i o hibă-n gândire.
C-o slujbă, desigur, ai pâine pe masă,
Dar dacă ai zece, n-ai masă, n-ai casă.
Păstrează, creştine, măsura în toate,
Deloc nu e bine, iar prea mult te-abate
Încet, dar şi sigur de la pocăinţă
Şi te pricopseşte c-o altă credinţă.

 

Emil Cioran s-a născut la Rășinari, aflat pe atunci în comitatul Sibiu. Tatăl său, Emilian Cioran, a fost protopop ortodox și consilier al Mitropoliei din Sibiu. Mama sa, Elvira Cioran (n. Comaniciu), era originară din Veneția de Jos, comună situată în apropiere de Făgăraș. Tatăl Elvirei, Gheorghe Comaniciu, de profesie notar, fusese ridicat de autoritățile austro-ungare la rangul de baron. Astfel, pe linie maternă, Emil Cioran se trăgea dintr-o familie din nobilimea transilvană.

După studii clasice la Liceul Gheorghe Lazăr din Sibiu, începe la 17 ani studiul filozofiei la Universitatea din București. A fost coleg cu Constantin Noica și Mircea Eliade, elev al lui Tudor Vianu și Nae Ionescu. Bun cunoscător al limbii germane, a studiat în original pe Immanuel Kant, Arthur Schopenhauer, și mai ales pe Friedrich Nietzsche. Încă din tinerețe a arătat înclinație spre agnosticism, apărându-i evidentă “incoveniența existenței“. În timpul studenției a fost în mod deosebit influențat de lectura lui Georg Simmel, Ludwig Klages și Martin Heidegger, precum și de filozoful rus Lev Șestov, care situase întâmplarea în centrul sistemului său de gândire. În 1933 obține o bursă, care îi permite să continue studiile de filozofie la Berlin, unde intră în contact cu Nicolai Hartmann și Ludwig Klages.

Prima lui carte apărută în 1934 în România, Pe culmile disperării, a fost distinsă cu Premiul Comisiei pentru premierea scriitorilor tineri needitați și Premiul Tinerilor Scriitori Români. Succesiv au apărut: Cartea amăgirilor (1935), Schimbarea la față a României (1936), Lacrimi și Sfinți (1937). Cel de-al doilea volum, Schimbarea la față a României a fost autocenzurat în ediția a doua apărută la începutul anilor ’90, autorul însuși eliminând numeroase pasaje considerate extremiste, “pretențioase și stupide“.

Nevoia resimțită atunci de generația tânără a unei treziri spirituale pornită din exaltarea valorilor vitale, antiraționaliste, care a culminat într-un extremism de dreapta, a influențat viziunea tânărului Cioran. Deși nu a fost niciodată membru al Mișcării legionare, în perioada interbelică simpatizează cu ideile acesteia, fără a fi de acord cu metodele ei violente. Plecat cu o bursă la Berlin în 1933, se declară într-un articol admirator al lui Hitler și justifică provocator Noaptea cuțitelor lungi. Va repudia apoi definitiv, cu furie și rușine, această viziune, ca pe o inadmisibilă rătăcire a tinereții, argumentând prin ea refuzul oricărei implicări a individului în istorie.

Reîntors în țară, ocupă vreme de un an (1936) postul de profesor de filozofie la Liceul “Andrei Șaguna” din Brașov. În 1937, pleacă la Paris cu o bursă a Institutului Francez din București, care i se va prelungi până în 1944. În 1940, începe să scrie Îndreptar pătimaș, ultima sa carte în limba română, limbă pe care a abandonat-o în favoarea francezei. Varianta definitivă a Îndreptarului (rămasă inedită până în 1991) a fost încheiată în 1945, anul în care Cioran s-a stabilit definitiv în Franța. După retragerea cetățeniei române de către autoritățile comuniste a trăit la Paris ca apatrid.

Opera franceză

În 1937 Emil Cioran pleacă în Franța cu o bursă a Institutului Francez din București. După o scurtă întoarcere în România (două luni, sfârșitul lui 1940- începutul lui 1941), el părăsește pentru totdeauna România și se stabilește la Paris. Din acest moment Cioran va publica numai în limba franceză, operele lui fiind apreciate nu numai pentru conținutul lor, dar și pentru stilul plin de distincție și finețe al limbii. În 1949 îi apare la editura Gallimard – editură care va publica mai târziu majoritatea cărților sale – prima lucrare scrisă în limba franceză, Précis de décomposition, distinsă în 1950 cu premiul Rivarol. Ulterior, Cioran refuză toate distincțiile literare care i-au fost atribuite.

Emil Cioran a locuit la Paris în Cartierul Latin, pe care nu l-a părăsit niciodată. A trăit mult timp retras, evitând publicitatea. În schimb a cultivat darul conversației cu numeroșii săi prieteni (Mircea Eliade, Eugen Ionescu, Paul Celan, Barbu Fundoianu, Samuel Beckett, Henri Michaux). Cioran a întreținut o vastă corespondență, dezvăluindu-se ca un remarcabil autor epistolar.

Epuizând încă din tinerețe interesul pentru filozofia de catedră, Cioran a părăsit devreme gândirea sistematică și speculațiile abstracte, pentru a se consacra unor cugetări profund personale. “N-am inventat nimic, am fost doar secretarul senzațiilor mele“, va constata mai târziu Cioran. Din eseurile apărute în limba română se desprinde portretul unui tânăr gânditor din anii treizeci, influențat de mișcarea de idei din acea epocă în care intelectualii români descopereau gândirea existențialistă (sub varianta ei românească, cu accente creștine și mistice, “trăirismul“).

Tematica operei

Emil Cioran a început prin a fi un gânditor torturat de sentimente și senzații violente. Preocupat de problema morții și a suferinței, este atras de ideea sinuciderii ca idee care ajută supraviețuirii. Tema alienării omului, temă existențialistă prin excelență, prezentă la Jean-Paul Sartre sau Albert Camus, este formulată astfel, în 1932, de tânărul Cioran: “Să fie oare pentru noi existența un exil și neantul o patrie?”

Câteva teme mari străbat opera lui Emil Cioran: contingența ființei umane, păcatul originar, sensul tragic al istoriei, sfârșitul civilizației, amenințarea Răului, refuzul consolidării prin credință, obsesia absolutului, viața ca expresie a exilului metafizic al omului etc. Cioran a fost un gânditor pasionat de istorie, pe care o cunoștea bine din vastele sale lecturi și mai ales din autorii și memorialiștii perioadelor de decadență, de unde reflecțiile marcat gnostice și antimoderniste, oarecum în linia spengleriană, asupra destinului omului și civilizației. Atâta vreme cât a păstrat legătura cu originile și nu s-a înstrăinat de sine, omul a rezistat. Astăzi, el este pe cale să se distrugă prin obiectivare de sine, producție și reproducție irepresibilă, exces de autoanaliză, de transparență și prin triumful artificialului.

Ironia destinului a vrut ca Emil Cioran să devină celebru tocmai în limba franceză, ale cărei constrângeri le repudiase în tinerețe.

Premii și distincții

  • Premiul Rivarol, 1950
  • Centre National du Livre din Paris acordă o bursă pe annumită în cinstea lui
  • La Paris, București, Sibiu, Cluj, Rășinari există câte o stradă numită în cinstea lui
  • În anul 2009 a fost declarat membru post-mortemal Academiei Române.

O particularitate onomastică: inițiala M.

Curând după debutul francez, Cioran începe să-și semneze volumele E.M. Cioran. Destui au presupus că inițiala M. trebuie să reprezinte comprimarea unui prenume francez sau românesc, probabil Michel sau Mihai. În realitate, inițiala “M.” din semnătura sa de autor nu comprimă nicidecum un prenume real și a fost adoptată de filozof exclusiv din rațiuni fonetice și de reprezentare. După cum avea să-i relateze în 1984 prietenei și traducătoarei sale Sanda Stolojan, în limba franceză prenumele Emile are o rezonanță calină, în totală opoziție cu caracterul scrierilor sale. E. Cioran ar fi sunat nepotrivit. Astfel – consemnează Sanda Stolojan în jurnalul său parizian, Nori peste balcoane – s-a gândit la E.M. Forster și a adoptat inițiala. Aceasta e originea reală a literei M. Misterul a născut însă o neînțelegere care s-a perpetuat, unele site-uri, biografii de dicționar și articole de enciclopedie menționând încă și astăzi existența unui ipotetic prenume Mihai sau Michel al filozofului.

Post scriptum de dincolo de moarte

După moartea Simonei Boué, prietena de o viață a lui Emil Cioran, o serie de manuscrise ale acestuia (peste 30 de caiete) au fost găsite în apartamentul lor de o menajeră, care a încercat în 2005 scoaterea la licitație și valorificarea lor. Într-o primă etapă, o hotărâre a Curții de Apel din Paris a oprit comercializarea acestora. În urma judecării, Tribunalul din Paris decide în decembrie 2008 restituirea tuturor documentelor către persoana găsitoare, urmând ca aceasta să dispună de ele cum crede de cuviință. Printre manuscrise, în general versiuni ale unor lucrări deja apărute, se află și un jurnal inedit al lui Cioran, cuprinzând câțiva ani din perioada ulterioară lui 1965-1972 (anii în care și-a scris Caietele sale), document de un excepțional interes pentru editori și cititori, și probabil ultima scriere inedită a filozofului.

In memoriam

  • Pe strada „Protopop Emil Cioran” din comuna sibiană Rășinarise află casa în care s-a născut Emil Cioran. Pe peretele casei este montată o placă de marmură, sub care se află un mic bust, care amintesc de marele filozof român. Din păcate, bustul confecționat din ghips și vopsit cu aurolac este vandalizat, având nasul spart.
  • Sâmbătă, 18 mai 2013, în comuna Rășinari, în fața Căminului cultural a avut loc dezvelirea oficială a unui bust mai mare al lui Emil Cioran.
  • Un monument dedicat filosofului și scriitorului Emil Cioran a fost dezvelit în data de 9 decembrie 2015 la București, la intersecția străzilor Gara de Nord și Mircea Vulcănescu. Autorul lucrării, artistul plastic Valentin Duicu, a turnat în bronzbustul în 2013, iar soclul a fost confecționat în 2015 din calcar de Vrața, adus din Bulgaria. Monumentul are o înălțime de 3,40 metri, în care bustul are 1,4 metri, iar soclul 2 metri. Monumentul este amplasat pe spațiul verde ce desparte trotuarul de partea carosabilă, cu fața spre stradă, încât poate fi văzut numai de cei care călătoresc cu mașina. De pe trotuar, i se vede doar spatele. Primăria Capitalei spune că a fost singura soluție după ce a descoperit, post-factum, că amplasamentul propus inițial se afla pe teren privat.

Bibliografie completă

Opera în limba română

(cu aldine, volumele originale; cu cursive, antologii, corespondență, fragmente)

  • Pe culmile disperării, București, 1934
  • Cartea amăgirilor, București, 1936
  • Schimbarea la față a României, București, 1936
  • Lacrimi și sfinți, Bucuresti, 1937
  • Amurgul gîndurilor, 1940
  • Îndreptar pătimaș, ed. Humanitas, București, 1991
  • Singurătate și destin(antologie de texte îngrijită de Dan C. Mihăilescu, cu articole publicate în presa interbelică), ed. Humanitas, București, 1992
  • Scrisori către cei de-acasă, ed. Humanitas, București, 1995
  • Mon pays/Țara mea(scris în franceză, textul apare pentru prima oară în România, în volum bilingv), ed. Humanitas, București, 1996

Opera în limba franceză

Volume de autor

(cu aldine, volumele originale; cu cursive, antologii, traduceri din română sau fragmente din celelalte volume, apărute separat)

  • Œuvres(Opere complete), éd. Yves Peyré, Paris, Gallimard, 1997, 1999, 2001, 2003
  • Précis de décomposition(Tratat de descompunere), Paris, Gallimard, 1949
  • Syllogismes de l’amertume(Silogismele amărăciunii), Paris, Gallimard, 1952
  • La Tentation d’exister(Ispita de a exista), Paris, Gallimard, 1956
  • Histoire et utopie(Istorie și utopie), Paris, Gallimard, 1960
  • La Chute dans le Temps(Căderea în timp), Paris, Gallimard, 1964
  • Le Mauvais Démiurge(Demiurgul cel rău), Paris, Gallimard, 1969
  • De l’inconvénient d’être né(Despre neajunsul de a te fi născut), Paris, Gallimard, 1973
  • Écartèlement(Sfârtecare), Paris, Gallimard, ” Les essais ” (Eseurile), 1979
  • Exercices d’admiration: essais et portraits(Exerciții de admirație: eseuri și portrete), Paris, Gallimard, 1986
  • Aveux et anathèmes(Mărturisiri și anateme), Paris, Gallimard, 1986.
  • Le Livre des leurres(Cartea amăgirilor), 1936, trad. Grazyna Klewek, Thomas Bazin, Paris, Gallimard, 1992.
  • Bréviaire des vaincus(Breviarul învinșilor), 1940-1944, trad. Alain Paruit, Paris, Gallimard, 1993.
  • L’âge d’or(Vârsta de aur), Châteauroux, 1995 (eseu din Histoire et utopie)
  • Anthologie du Portrait. De Saint-Simon à Tocqueville(Antologia portretului. De la Saint-Simon la Tocqueville), Paris, Gallimard, 1996.
  • Cahiers(Caiete), 1957-1972, cu o prefață de Simone Boué, Paris, Gallimard, 1997.
  • Solitude et destin(Singurătate și destin), trad. Alain Paruit, Paris, Gallimard, 2004 (culegere cuprinzând articolele publicate în presa românească între 1931 și 1943)
  • Des Larmes et des Saints(Lacrimi și sfinți), 1937, traducere din limba română și prefață de Sanda Stolojan, Paris, L’Herne, 1986
  • Sur les cimes du désespoir(Pe culmile disperării), 1933, trad. André Vornic, Christiane Frémont, Paris, L’Herne, 1990
  • Cahier de Talamanca(Caietul de la Talamanca), 1966, Paris, Mercure de France, 2000.
  • Ébauches de vertige, (Schițe de vertij), Paris, Gallimard, 2004 (extras din Écartèlement)
  • Le Crépuscule des pensées(Amurgul gândurilor), 1940, trad. Mirella Patureau-Nedelco, Paris, L’Herne, 1991
  • Valéry face à ses idoles(Valery față în față cu idolii săi), Paris, L’Herne, 2007 (reluat din Exercices d’admiration)
  • Essai sur la pensée réactionnaire: à propos de Joseph de Maistre(Eseu asupra gândirii reacționare, apropo de Joseph de Maistre), text introductiv de Pierre Alechinsky, Fontfroide-le-Haut, ed. Fata Morgana, 1977 (reluare a prefeței la antologia de texte despre Joseph de Maistre, alese de Cioran, apărută la Monaco, la ed. du Rocher, în 1957)
  • Vacillations(Clătinări), 1970, illustrații de Pierre Alechinsky, Fontfroide-le-Haut, 1998.
  • Sissi ou la vulnérabilité(Sissi sau despre vulnerabilitate), în Jean CLAIR (dir.), Vienne 1880-1938. L’Apocalypse joyeuse, Paris, éd. du Centre Pompidou, 1986 (retipărire)
  • L’Élan vers le pire(Elanul către mai rău), fotografii de Irmeli Jung, Paris, Gallimard, 1988.

Antologii

  • Cioran, Emil (ed.) Antologia portretului. De la Saint-Simon la Tocqueville, traducere din franceză și note de Petru Creția, Seria Cioran (III), 1997
  • Cioran (antologie)
  • Cioran și muzica, selecția textelor de Aurel Cioran, ed. de Vlad Zografi, Seria Antologiile Humanitas, 1996.

 

 Junimea Română, din 2010 – Fondator și coordonator – Otilia Tunaru – Ordinul „Meritul pentru Învățământ” în grad de Cavaler pentru Școala Junimea.

© Junimea Română 2020. Toate drepturile rezervate. Interzis să utilizați, copiați, distribuiți fără a preciza sursa.