Semerenia poate avea un nume: Costache Ioanid – pictor, sculptor, regizor și poet creștin

 

Costache Ioanid s-a născut pe 3 decembrie 1912 la Comăndărești în judeţul Botoşani din Bucovina de Nord. S-a stins din viață ca imigrant, pe 26 noiembrie 1987. Reprezintă unul dintre cei mai cunoscuți autori de poezie creștină (alături de Traian Dorz și alții), atât în România cât și în străinătate. A absolvit cu nota maximă Academia de Artă Dramatică din Iași, unde are expoziții de sculptură, lucrează în lut pictat, în culori de ulei, sticlă, ceară, hârtie, lemn. În 1938 se mută în capitală și realizează “Balet nepolitic”, celebru în epocă; dovedește talent de regizor, pe lângă cel de artist pluridisciplinar. Și-a câștigat existența din picturi și ca desenator tehnic, o perioadă a fost profesor. A refuzat să scrie în slujba propagandei comuniste. A studiat de tânăr Biblia care l-a fascinat și și-a pus talentul în slujba credinței creștine. Om tăcut și de aleasă modestie, Costache Ioanid a dat glas tainelor profunde pe care nu le poți pătrunde decât îngenuncheat pe altarul trăirii sincere. A preferat smerenia existenței sale pamântești și singurătatea mesei de scris pentru a deveni ecou al subtilității traiului omenesc, al misterului celest. Versurile sale vor rămâne peste timp viguroase surse de inspirație divină. Scrierile sale au circulat ilegal prin toată țara, drept pentru care a fost anchetat și marginalizat. În anul 1981 a emigrat în SUA, unde i-a apărut primul volum de versuri, “Taine”. In 1987, de Ziua Recunoștinței (Thanksgiving), trece la cele veșnice, lângă munții mereu înzăpezițiai Oreganului.

Semnificații revelatoare ne impresionează citindu-i fabulele sau alegoriile ca: Aripi în cosmos, Sapte uşi, Cumpărătorul de suspine, Robi și fii, Puiul, Cioara, Butoaiele, Un vierme mic, Lecția de armonie etc. Fiecare dintre aceste poeme epice sunt cu morală și merită din plin citite. Poemul Puiul de lebădă este varianta în versuri a poveștii cu tâlc Rățușca cea urâtă, pe care fiecare copil ar trebui să o știe. Între puii de găină a ieșit din găoace unul ciudat, care este persecutat, mereu părăsit și în suferință; dar rezistă, smerit. Într-o bună zi, se oglindește din întâmplare în apă și constată ca penele-i cenușii, de care toți spuneau ca sunt urâte, s-au transformat într-o podoabă imaculată. Înțelegem astfel ca în viață, momentele de contemplare și de reflecție deschid noi perspective. În acel suspans al revelației, puiul simte chemarea zborului către Înalt. Aripile sale, crescute în timpul smereniei și al ostracizării, sunt puternice; il ridică și îl alătură lebedelor aflate în zbor.

 

Aripile de nuferi le desfăcu uşor,

Şi, mângîind văzduhul, se ridică din ape

spre lebedele albe care-l chemau în zbor.

Şi nimenea pe vale n-a cunoscut minunea,

cînd puiul fără slavă şi fără mîngîieri,

spre stolul de lumină a străbătut genunea

şi-a dispărut în zarea eternei primăveri…

 

În poeziile lui Costache Ioanid trăim dramatismul scenelor biblice, ascultăm dialogul profeților și eroilor trecutului (Samuel, Daniel şi Dariu, Cercul lui Iacov, Bartimeu, Regele-Pace, Rebeca, Fecioara etc.).

 

O, Tată, ce eşti Tu? Cum eşti? şi unde?

Din stînci în stînci, ca Moise pe Horeb,

încerc să urc prin ceaţa ce Te-ascunde.

Şi am atîtea, Doamne, să Te-ntreb.

……………………………………………

M-ai tors din nevăzute molecule.

Şi poate că în carnea mea de om,

Sunt mii de căi lactee minuscule,

un univers în fiecare-atom.

(Taine)

 

Retrăim intens bătăliile Fiului lui Dumnezeu pentru cucerirea mântuirii omenești.

 

Zadarnic gloata de pe culme

îşi aţintea privirea-n sus,

Căci nu erau alţi ochi pe lume

Să vadă ce vedea Iisus…

 

Mai mulţi decât nisipul mării,

mai repezi ca un uragan,

punând un scut asupra zării

din mii de ciucuri de catran,

 

gigantice oştiri de duhuri,

în focul luptei cel mai greu,

se-ngrămădinseră-n văzduhuri

între Isus şi Dumnezeu.

(Cele şapte bătălii de pe Golgota)

 

Poemul ”Nu-i singur Iuda vinovat” se alătură cu cinste textelor pricesnelor străvechi ce provin din poezii populare cu autori anonimi. Suferința neamului și simplitatea simțirii duhovnicești ne pregătesc pentru întâmpinarea gloriei Învierii.

 

Nu-i singur Iuda vinovat

de sângele ce se dădu.

Nici marii preoţi, nici Pilat,

ci lumea-ntreagă, prin păcat!

Şi eu, şi tu…

Nu patru cuie L-au străpuns,

când El pe cruce se-aşternu.

Ci noi, cu sufletul ascuns,

cu mii de patimi L-am pătruns!

Şi eu, şi tu…

Nu doar în stânci, sub lilieci,

nu doar sub lespede zăcu.

Ci L-am ascuns ca pentru veci

sub piatra unor forme reci,

Şi eu, şi tu…

Şi-acum Isus cel condamnat

azi El te-ntreabă :”Da sau nu ?

Eşti tu sau nu eşti vinovat?”

Eu am spus: da. Şi-am fost iertat.

Eu am spus: da.

Dar tu ? Dar tu?…”

 

Poemul “Pentru cine?” este de o frumusețe unică în poezia românească. Lumea este un eden vegetal, natura pulsează de grație divină dacă știm să percepem “embrionii din begonii”, florile de crin cu “acea prestanţă/ ca de clopot florentin”, “năframa de mătase” a ciclamei, ”narcisele trompete”, ”ochii adînci de violete”.

Pentru cine ?..

Pentru om!

Pentru voi Făuritorul

Şi-a trimis În floare dorul

în petalele de aur

de fior şi de lumină,

ca în opera divină

Să cunoaşteţi

AUTORUL…

 

Lumânărele

Pentru pânza de iubire
e războiul cel mai greu:
Diavolul tot rupe fire,
noi le înnodăm mereu.

Judecă, dar fără ură
și cu gândul de-a zidi.
Nu mustra fără măsură,
ci cât poți și tu primi.

Când cei răi te trag pe sfoară,
de obidă să nu strigi.
Ei te mint, tu strângi comoara.
Ei te-nșală, tu câștigi.

Pentru orice pată, du-te
la Izvorul Salvator!
Dar cu cât o speli mai iute,
cu-atât iese mai ușor…

Dă cu grijă din tezaur
și ia seama la ce dai.
Cui vrea scump, dă-i snopi de aur.
Cui vrea ieftin, dă-i un pai.

Cum gândești, așa cuvântă;
spune simplu ce-ai de spus.
căci și ciocârlia cântă
numai cum i-e dat de sus.

Când se leagă rodu-n floare,
slava ei se ofilește
Dragostea cea roditoare
ca și floarea se jertfește.

Nu sfârșește viața-n groapă
nici pe cruce, nici pe ruguri.
Iarna, sub zăpada albă
toate crengile au muguri.

Dacă tu bârfești un frate
sau în cuget l-ai hulit,
sus în cer de-acestea toate
va afla și cel bârfit.

Să fii rob, dar să fii fiu.
Să fii mort, dar să fii viu.
Să fii prinț și să nu fii.
Să fii sfânt și să nu știi…

Străbătând a lumii holdă,
auzeam un glas ce strigă:
“Îndurarea se acordă,
dar iubirea se câștigă.”

Mii de scoici pescarii cară
ca să afle-un mărgărit.
Dar o piatră și mai rară
e un credincios smerit.

Între cei cu duh de piatră
tu să nu te faci la fel.
Când un câine rău te latră,
nu lătra și tu la fel.

Orice om văzut de-aproape,
zi de zi mai mic îți pare.
Doar ISUS, pe-a lumii ape,
e mereu, mereu mai mare.

Plâng două femei ca-n ghiare.
Taina cine le-o cunoaște?
Una suferă și moare.
Alta suferă și naște.

Noi ne laudăm cu Domnul,
cu tot harul Legii noi.
Însă Domnul oare poate
să Se laude cu noi?

Tot visând la multe lucruri,
la palatul ce nu-l ai
nici de el tu nu te bucuri,
nici de casa-n care stai.

Dacă noaptea te surprinde
printre gropi, pe drumuri grele,
bine e să ai la tine
cel putin…lumânărele.

 

Actrița Daniela Nane recită poezia ,,Ștergarul” de Costache Ioanid : https://www.youtube.com/Stergarul

 

Toate picturile sunt icoane realizare de elevii școlii Junimea în cadrul cursului de arte plastice.

© Junimea Română 2020. Toate drepturile rezervate. Credit fotografii : Sorin Grigorescu