Un inaintas de seama al muzicii românesti,

geniul baladei românesti

Ciprian Porumbescu, născut Ciprian Golembiovski (n. 14 octombrie 1853, Șipotele Sucevei, Bucovina – d. 6 iunie 1883, Stupca, azi Ciprian Porumbescu, județul Suceava) este compozitorul român care ne-a lăsat Imnul „Trei culori”, opereta „Crai nou” şi multe cântece patriotice de înaltă iubire pentu patrie şi poporul român.

S-a format in perioada când dobândirea drepturilor nationale era o prioritate pentru români, s-a aplecat atent si asupra valorificarii folclorului.

In scurta sa viaţă pamânteasca de numai 29 de ani, Ciprian Porumbescu a compus peste 250 de lucrari vocale si instrumentale, care-si trag seva din cantecul popular românesc. Opereta “Crai nou”, “Balada” sa pentru vioara si pian, “Cântecul pentru 1 Mai”, “Serenada” sunt piese ce se bucura de o larga popularitate.

A început studiul muzicii la Suceava și Cernăuți, apoi a continuat la „Konservatorium für Musik und darstellende Kunst” în Viena, cu Anton Bruckner și Franz Krenn. În această perioadă îl frecventează, la Viena, pe Eusebius Mandyczewski, compozitor bucovinean, cu care se perfecționează, în particular, la teoria muzicii.

În anul 1871, la aniversarea a 400 de ani de la zidirea Mănăstirii Putna, la festivități, alături de Mihai Eminescu, Ioan Slavici, A.D. Xenopol, Nicolae Teclu și alții, participă și tânărul Ciprian Porumbescu, uimind asistența cu maiastra sa interpretare la vioară. Apoi, cu ocazia unei burse, își continuă studiile la „Konservatorium fur Musik” din Viena, unde dirijează corul Societății Studențești „România Jună”. Aici va scoate, în anul 1880, colecția de douăzeci de piese corale și cântece la unison, reunite în „Colecțiune de cântece sociale pentru studenții români”, care este prima lucrare de acest gen din literatura noastră. Amintim din aceasta stralucita colectie „Cântecul gintei latine”, „Cântecul tricolorului”, „Imnul unirii – Pe-al nostru steag”.

Între 1873 și 1877 a studiat teologia ortodoxă la Cernăuți, unde a și condus societatea studențească Arboroasa, iar cântecele lui au însufleţit pe românii care luptau pentru libertate, eliberarea de sub dominaţia austro-ungară. Societatea Arboroasa n-a fost niciodată privită cu ochi prea buni de stăpânirea austriacă din cauza activităţilor prea intens patriotice.Tânarul inflacarat a fost întemniţat şi s-a îmbolnăvit de plămâni in frigul inchisorii.

Era la Stupca, în casa copilăriei, când a fost arestat, şi cânta la vioară. Afară ploua mărunt, ploaie de toamnă, în luna lui octombrie. L-au urcat într-o căruţă şi l-au dus până la Cernăuţi, iar apa rece i-a pătruns prin haine. I-au dat voie să-şi ia cu el vioara şi o gramatică a limbii franceze. Temniţa s-a transformat însă pentru el în drum sigur spre mormânt. Pereţii reci şi mâncarea proastă i-au furat încă ani buni din viaţă. Tuberculoza s-a agravat iremediabil.

Rămâne însă de aici, din închisoarea unde a stat cu deţinuţi de drept comun, frumuseţea unui episod cu seninătăţi aproape biblice. Unul dintre colegii de celulă, ascultându-l cântând o doină, a izbucnit în plâns… Când a ieşit din închisoare, după unsprezece săptămâni, era deja cu moartea în piept. Se întoarce la Universitate la Cernăuţi şi apoi, cu mare greutate, pleacă să-şi împlinească visul şi să-şi continue studiile la Viena. De la Viena se întoarce la Braşov ca profesor de muzică la Gimnaziul mare românesc şi se angajează şi ca dirijor la Biserica Sf. Nicolae din Scheii Braşovului, loc mult prea rece şi înfrigurat pentru el.

Urmează cea mai prolifică etapă a vieții sale artistice. La 11 martie 1882 (cu doar un an înainte să moară), are loc premiera operei sale „Crai nou”, care reprezinta prima operetă românească. Piesa în două acte scrisă de Ciprian Porumbescu pe textul poeziei poetului Vasile Alecsandri, a avut premiera la Brașov, în Sala Festivă a Gimnaziului Românesc. Succesul imens impune reluarea spectacolului în 12 și 23 martie, pe aceeași scenă. În același an, opereta este montată și la Oravița. Deja timpul nu mai avea răbdare cu el, iar tanarul sensibil îi scria tatălui cu o intuiţie tristă, dar cu o dorinţă de viaţă care se simte în fiecare cuvânt: ’’Şi astăzi, astăzi am ajuns să-mi văd dorinţa împlinită, mi-am văzut visul cu ochii, am avut aplauzele frenetice pentru opul meu, am auzit chemând sute de voci, pline de entuziasm, numele meu, m-am văzut ridicat, lăudat, măgulit, laureat. Ce să mai zic, ce să mai aştept de la viaţa mea, de la viitorul meu?”

De aici avea să plece spre Italia pentru a nu se mai întoarce în ţară decât ca să moară în luna iunie a anului următor. Cu multă încredere şi fără să accepte vreo clipă că în piept i se cuibărise tuberculoza, Ciprian se urcă în tren în gara din Braşov, plecând spre lumi mai calde.

„Acum ce e de făcut? De murit nu vreau să mor şi poate că nici n-oi să mor aşa curând, cu toate acestea starea sănătăţii mele prezente e periculoasă sau cel puţin nefavorabilă şi să intru cu ea în iarnă, şi mai rău! (…) Parcă-l văd pe tătuţa cum se întristează şi cum o fi zicând: oho, dacă-l trimet la Italia, apoi rău trebuie să mai steie cu bietul Ciprian. Dar nu-i aşa. Spre a evita pe viitor bolire mai grea, spre a întări plămânile şi a evita o tuberculoză, care uşor s-ar putea furişa, e mai bine să mă duc şi să mă restaurez, decât mai târziu, când n-a mai folosi la nimica.”

Căsuţa din Stupca şi toate amintirile din aceste locuri au plecat însă cu Ciprian în Italia. Ca şi iubirea niciodată împlinită pentru Berta Gorgon, fata pastorului evanghelic din Ilişeşti, ca şi iubirea pentru muzică şi pentru doina românească. Muncea mult, studia mult, iar singurele perioade de odihnă erau vacanţele petrecute vara la Stupca. Într-una din aceste luni, Ciprian a cunoscut-o pe Berta Gordon, fata pastorului evanghelic din Ilişeşti, de care s-a îndrăgostit. Familiile lor, de confesiuni diferite, nu au permis însă căsătoria, iar tatăl Bertei a încercat în permanenţă să-i îndepărteze pe cei doi tineri unul de altul, trimiţându-şi fata în străinătate.

Cu câteva luni înainte dea a trece în lumea veşniciei, la frageda vârstă de 29 de ani, Ciprian Porumbescu, aflat la tratment în Italia însorită în staţiunea Santa Agata, lângă Genova, îi cântă din vioara sa fermecata celebrului compozitor Giuseppe Verdi „Doina”, iar octogenarul creator de muzică monumentala il indeamna plin de emoţie: „Mai cântă, mai cântă tinere! Ah! Minunată muzică! N-am colindat plaiurile româneşti, dar cântecul vostru îmi zugrăveşte aevea în minte locuri şi oameni, bucurii şi suferinţe…” (Erau de faţă Arrigo Boito – compozitorul Operei „Mefistofele” şi Marco Salla). Când a sfârşit cântecul, Verdi a zis către Boito: „Mare lucru! Cântecul acesta nu mi-l cunosc, dar toată melodia lui o simt şi o pricep…, după muzică se cunoaşte că ne suntem fraţi” – scrie autorul Constantin Ghiban în cartea sa – „Cânta la Stupca o vioară”.

Sub bolţile din curtea casei îi aducea la începutul tinereţii pe lăutarii din sat de la care încerca să înveţe cântece şi să le reproducă apoi la vioară sau la pian. De la Ilişeşti venea uneori cu ţiganca Ilinca şi cu scripcarul Urdă, care ştiau cântece populare, iar sora Mărioara îi acompania la pian. ’’O! Nu vă puteţi închipui cât îmi e de dor să mă duc odată acasă! Să şed în căsuţa caldă lângă sobă, să văz prin fereastră cum cade zăpada şi să mă visez la mândra Italie, unde am petrecut atâtea zile frumoase, unde mi-am recâştigat în câtva pierduta sănătate”, le scria din Italia în februarie 1883, cu câteva zile înainte să se reîntoarcă acasă, unde avea să mai trăiască doar patru luni. Corespondenţa lui a fost publicată într-un volum apărut sub coordonarea Complexului Muzeal Bucovina.

Ciprian Porumbescu se stinge din viață în casa de la Stupca, sat numit azi Ciprian Porumbescu în onoarea marelui compozitor, sub ochii tatălui său și ai surorii sale, Mărioara, pe data de 6 iunie 1883, la 29 de ani, fiind bolnav de tuberculoză. Mormântul lui Ciprian Porumbescu se află în cimitirul satului Stupca, în apropiere de altarul Bisericii “Sfântul Dumitru”.

Ciprian Porumbescu fost unul dintre cei mai faimoși compozitori pe vremea sa. Cea mai populara lucrare a sa este „Balada pentru vioară si orchestră” op. 29”. În plus, a compus muzica pentru celebrul cântec patriotic „Pe-al nostru steag e scris Unire”, muzică ce este folosită astăzi și de către Albania pentru imnul național „Hymni i Flamurit”. De asemenea, a scris și melodia fostului imn al României, „Trei culori”. Printre lucrările sale se mai numără :  „Rapsodia română pentru orchestră”, „Serenadă”, „La malurile Prutului”, „Altarul Mănăstirii Putna”, „Inimă de român”, „Odă ostașilor români” și altele.

În 1950, principala instituție de învățământ de muzică din România primește numele său: Conservatorul “Ciprian Porumbescu” din București, și poartă acest nume până în anul 1990.

Întreaga sa creație muzicală se încadrează în sfera curentului romantic; manifestând în totalitate elemente tehnice și de expresivitate ale acestui curent. În lucrările sale, Cirpian Porumbescu inserează tematici patriotice, elemente de expresivitate ce-l definesc ca stil, de o muzicalitate aparte, în care afișează o serie de trăiri personale, gânduri și idei, ce doar în acest mod pot fi redate.

În 1972-1973, regizorul de film Gheorghe Vitanidis a realizat un foarte popular film artistic de lung metraj pentru ecran panoramic, în două serii, cu Vlad Rădescu debutând în rolul compozitorului, iar compozitorul Gherase Dendrino în anul 1954, pe un libret scris de Erastia Sever, Liliana Delescu și Viorel Cosma, a compus opereta „Lăsați-mă să cânt!” – în rolul lui Ciprian Porumbescu a fost „regele operetei” Ion Dacian.

Ciprian Porumbescu reprezinta pe drept cuvânt geniul baladei romanesti, deoarece in muzica sa exprima tumultul, profunzimea si poezia sufletului românesc.

Plecat la cele vesnice la numai 29 de ani, tânarul compozitor ne lasa o comoara de peste 250 de lucrari muzicale, printre care prima opereta a muzicii românesti, ‘’Crai nou’’. De asemeni, se evidentiaza ca un Luceafar al muzicii românesti celebra Balada a lui Ciprian Porumbescu: https://youtu.be

Va invitam sa admirati peisaje pitoresti românesti pe acordurile vibrante ale fermecatoarei Balade a marelui Ciprian Porumbescu :  

https://www.youtube.com/Balada lui Ciprian Porumbescu

 

 Junimea Română, din 2010 – Fondator și coordonator – Otilia Tunaru – Ordinul „Meritul pentru Învățământ” în grad de Cavaler pentru Școala Junimea.

© Junimea Română 2020. Toate drepturile rezervate. Interzis să utilizați, copiați, distribuiți fără a preciza sursa.