Ana Blandiana – poeta ce ne invata sa dam semnificatii noi si sa ne minunam in fata oricarui fapt banal

 

Ana Blandiana s-a născut la Timișoara în 25 martie 1942 si este fiica preotului ortodox Gheorghe Coman (detinut politic, victima unui accident mortal in 1964) și a Otiliei Coman. Pentru ca era persecutata politic, si-a ales pseudonimul literar Ana Blandiana (nume real: Otilia Valeria Coman), dupa toponimul Blandiana, jud. Alba, satul natal al mamei. O perioada nu a avut dreptul sa dea admitere la facultate si a lucrat pe santier. Este licențiată a Facultății de Filologie a Universității Babeş Bolyai din Cluj-Napoca (1963-1967). După debutul literar din revista Tribuna (1959), Ana Blandiana a fost supusă in repetate rânduri la interdicții de publicare; poeziile sale erau raspândite fiind scrise de mâna. In ultimii doi ani inainte de revolutie numele ei a fost interzis și cărțile i-au fost scoase și din biblioteci. Cenzura nu i-a iertat faptul că a publicat o carte de poezii despre motanul Arpagic, interpretat de cititori drept o aluzie caricaturala la Nicolae Ceaușescu. Poeziile ei interzise au reprezentat un act de mare curaj si au facut deliciul studentilor care le raspândeau transcriindu-le de mâna, in mii si mii de exemplare; au fost traduse în numeroase limbi, ca dovadă a cenzurii din România. Importanta revistă londoneză Index of Censorship i-a dedicat un număr special.

A fost căsătorită cu scriitorul Romulus Rusan, decedat in 2016. Dupa Revolutia din 1989, Ana Blandiana s-a implicat in numeroase proiecte sociale, dându-si demisia când acestea capatau caracter politic. In ianuarie 1993 a fost inițiatoare, împreună cu Romulus Rusan, a Memorialului Sighet (Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistențe), format dintr-un muzeu situat în fosta închisoare politică din Sighetu Marmației și un Centru internațional de studii asupra comunismului cu sediul în  Bucuresti.

Scriitoarea timisoreanca este autoarea a 12 volume de versuri, a două volume de nuvele fantastice, a unui roman şi a şapte volume de eseuri publicate în limba română începând cu 1964, reeditate în ultimii ani în numeroase ediţii. Cartile sale au aparut in 23 de limbi.

Ea este invitata la numeroase evenimente internationale, este laureată a mai multor premii naţionale şi internaţionale, printre care se numără Premiul Internaţional Herder, Premiul Naţional de Poezie, Premiul “Opera Omnia” al Uniunii Scriitorilor, Premiul Internaţional Vilenica, Premiul Internaţional Camaiore, dar şi subiectul a trei interdicţii de publicare: 1959 – 1964, 1985, 1988 – 1989. Blandiana este membră a Academiei de Poezie Stephane Mallarme, a Academiei Europene de Poezie şi a Academiei Mondiale de Poezie (UNESCO).

Poeta Ana Blandiana este sustinuta de asociatii literare si fundatii

in demersul de a fi pe lista Premiului Nobel pentru Literatură pe anul 2021

Reprezentanții Fundației Doina Cornea au subliniat că demersul dorește să repună în drepturi adevăratele valori, cu o mare vizibilitate internațională în literatura mondială contemporană, ”pentru că România are încă valori, iar acestea trebuie să fie respectate și cunoscute, atât în țară, cât și în străinătate”.

Demn de subliniat este faptul ca Mircea Cărtărescu se afla de mai multi ani printre favoriţii la premiul Nobel pentru literatură. In anul 2020, Academia Suedeză a reținut cinci candidați principali, printre acestia aflându-se si scriitorul român.

Detalii despre candidatura la Premiul Nobel aici: Nominalizarea și selecția laureaților de literatură.

Poezia Anei Blandiana – intre spatiul ludic din gradina copilariei si confesiunea grava a omului contemplativ

Sa nu uitam ca dizidenta Anei Blandiana din ultimii ani de comunism a constat in publicarea parodiei împotriva dictatorului Nicolae Ceaușescu sub forma unei poezii pentru copii. Asadar, literatura pentru cei mici a reprezentat o evadare din cotidian si fascineaza prin candoare.

In cartea sa ’’Intâmplari din gradina mea’’, un univers magic prinde contur: ‘’vara vine din copilarie’’, prietenii cei mai buni sunt motanul Arpagic, furnica poeta, familia de rândunele si un intreg univers vegetal personificat. Volumul se deschide in mod sugestiv cu poemul ‘’De-as avea timp’’ si se inchide, ca intr-o piesa de teatru, cu titlul ‘’Sfârsit’’.

Autoarea scrie ‘’Pe o frunza de marar (presata),/Cu un piciorus de furnica/O carticica foarte mica’’. Ba propune lui Arpagic sa devina o floare, ba il avertizeaza : ‘’Domnule Pis, aici esti in paradis./ Poti sa ai ce vrei, de toate/ Dar nu poti sa ai pacate/ Conditia va sa ramâi/ E sa fii premiant intâi.’’ (Un secret).

Este o lume a ‘’Faptului divers’’, cu  ‘’Metamorfoze’’ si intâmplari poznase. Tot timpul este câte ceva ce ne surprinde placut, o ‘’Minune’’, un ‘’Concurs de zbor’’ sau  ‘’O vizita’’ a testoasei care a trait multe fapte istorice. Florile  apar fara costumele lor atât de elegante, fructele isi schimba culorile intre ele, luna se ascunde intr-un pom si devine ‘’un fruct care nu exista’’.

Gradina devine un spatiu fermecat unde toti devenim copii, amintindu-ne de universul miniatural din lirica argheziana. Intram intr-un spatiu edenic, al naturii simple, al vietuitoarelor mici. ‘’Nu-mi vad capul de trebi/ Printre fructe si ierbi. (…) Si asta-i din greu numai prima parte:/ Apoi trebuie sa le si si manânc pe toate.’’ (Tare sunt ocupata)

Tonul este ludic, propunându-ne ‘’sa ne jucam de-a capsunile/ Si jocul ar tine cu lunile’’, ‘’Am sta cuminti/ Ca niste sfinti,/ Si nu am banui defel/ Ca miroase-n jur a foi de patrunjel./ Am mustaci numai de râs in frunze când/ Ne-am gâdila cu radacinile pe sub pamânt.’’ ‘’De-a câte si de-a câte ne-am putea juca/ In gradina mea,/ Dar noi, de-o intreaga copilarie, ca fletii,/ Ne jucam numai de-a fetitele si baietii.’’

Totul este privit la modul jucaus, iar lucrurile serioase se dezvaluie intr-un mod cu totul original, ca de exemplu in ’’Biografia verii: ‘’Vara incepe/ Din stratul de cepe / Si se arata/ Printre salata./ Creste usurel/ Printre patrunjel/ Apare in lume/ Dintre legume/ Sta apoi inchisa/ Intr-o caisa,/ E prinsa-n mreaja/ Intr-o cireasa./ Piersicile-n sine: O ascund mai bine,/ E dulce si bruna/ In oridice pruna,/ Si-i o-ntreaga vara/ In oridice para.(…) Inima ei vie/ In ciorchini din vie. (…) Nu moare de tot/ Nici chiar in compot/ Ba, ramane-n viata/ Chiar si in dulceata.’’

Ana Blandiana se copilareste, apoi doineste suav si tonul devine melancolic: ‘’Sora fraga, frate hrib,/ Descântati-mi sa ma schimb./ Sora mura, frate-alun,/ Invatati-ma sa spun/ Nu ma doare, nu imi pasa,/ Codru-i verde, frunza-i deasa,/ Ceru-i cer, iarba e iarba,/ Nu gândeste, nu intreaba.’’

Ceea ce declara Tudor Arghezi este general valabil peste spatiu si timp: ’’Poezia este copilul care rămâne în sufletul adolescentului, al omului matur şi al bătrânilor, peste durere, dezamăgire şi suferinţă.’’

In general poezia Anei Blandiana este o confesiune grava a omului ancorat in realitatea ce devine o resemnare luminoasa, impregnata de inedit si de alegorii fulgeratoare ca intensitate. De la tonul naiv, idilic trece la un lirism deosebit de viguros si de expresiv. Scriitoarea este prietena cu natura, iar misterul, surpriza, sunt prielnice producerii fiorului poetic.

Dans in ploaie, de Ana Blandiana

‘’Lăsaţi ploaia să mă îmbrăţişeze de la tâmple până la glezne,

Iubiţii mei, priviţi dansul acesta nou, nou, nou,
Noaptea-şi ascunde ca pe-o patimă vântul în bezne,
Dansului meu i-e vântul ecou.

De frânghiile ploii mă caţăr, mă leg, mă apuc
Să fac legătura-ntre voi şi-ntre stele.
Ştiu, voi iubiţi părul meu grav şi năuc,
Vouă vă plac flăcările tâmplelor mele.

Priviţi până o să vi se atingă privirea de vânt
Braţele mele ca nişte fulgere vii, jucăuşe –
Ochii mei n-au cătat niciodată-n pământ,
Gleznele mele n-au purtat niciodată cătuşe!

Lăsaţi ploaia să mă îmbrăţişeze şi destrame-mă vântul,
lubiţi-mi liberul dans fluturat peste voi –
Genunchii mei n-au sărutat niciodată pământul,
Părul meu nu s-a zbătut niciodată-n noroi!‘’

Poezia sa are o prospetime aparte, iar receptarea critica a operei Anei Blandiana a fost extrem de bogata.

O interesantă conjugare lirică a temei somnului în poezia Anei Blandiana este observată de criticul literar Eugen Simion: «somnul nu este cu necesitate o prefigurare a morții; e întoarcerea pentru o clipă la ritmul pur al materiei, o zonă de liniște și de plenitudine a pasiunii degajate de forța devastatoare a simțurilor; iubirea își regăsește în acest spațiu chipu-i melancolic, suav, spiritualizat» (SSra, I, 336): Adorm, adormi, / Cum stăm cu ochii-nchiși / Părem întinși alături / Doi tineri morți egali./ (…) / Nu te speria, / Pletele noastre vecine / Răsfirate în iarbă / Au început să prindă rădăcini, / În curând frunzele ne vor înveli / În auriul omăt. / Niciodată n-am semănat mai mult, / Aripile ți s-au afundat în țărână / Și nu se mai văd. («Adorm, adormi»).

Alexandru Piru, în «Istoria literaturii române de la început până azi» (1981), apreciază că «Poeta are o filozofie. În tentativa sa de a fi, omul se izbește implacabil de un termen final, ceea ce constituie, cum se intitulează cel de-al doilea volum, Călcâiul său vulnerabil (1966). Salvarea se află în aspirația spre puritate, condiție etică, dar și în sublimarea vieții în artă, condiție estetică. Altfel spus, nemurirea se obține prin identificarea cu universul, nu prin imitarea naturii, arta e un fel de transsubstanțiere, o mutație ontologică (A treia taină, 1969). Mai departe poeta caută hotarul dintre bine și rău, dintre înnorat și senin, dintre lumină și noapte, exterior și interior, paradis și infern. Moartea e văzută ca un rit nupțial…» (PIL, 502 sq.).

Nicolae Manolescu reține mai ales: „proza de ficțiune, foarte personală, conține pagini antologice”.

La cursurile scolii Junimea copiii au ocazia sa descopere scriitorii români, printre care si Ana Blandiana, poeta care evoca universul liliputan al copiilor. Ascultati poezia Un secret, recitata de junimista Ecaterina, in vârsta de 6 ani, in perioada de carantina ce ne-a fortat sa ne desfasuram activitatea online. Video aici : Un secret – Ecaterina, 6 ani.

Video Ana Blandiana: Moment poetic: pentru Sfintele Pasti

Interviu în exclusivitate cu eseista şi poeta Ana Blandiana. O privire critică asupra CENTENARULUI

 

Ar trebui, de Ana Blandiana

Ar trebui să ne naştem bătrâni,

Să venim înţelepţi,

Să fim în stare de-a hotărî soarta noastră în lume,

Să ştim din răscrucea primară ce drumuri pornesc

Şi iresponsabil să fie doar dorul de-a merge.

Apoi să ne facem mai tineri, mai tineri, mergând,

Maturi şi puternici s-ajungem la poarta creaţiei,

Să trecem de ea şi-n iubire intrând adolescenţi,

Să fim copii la naşterea fiilor noştri.

Oricum ei ar fi atunci mai bătrâni decât noi,

Ne-ar învăţa să vorbim, ne-ar legăna să dormim,

Noi am dispărea tot mai mult, devenind tot mai mici,

Cât bobul de strugure, cât bobul de mazăre, cât bobul de grâu…

 

Lasa-mi toamna, de Ana Blandiana

Lasă-mi, toamnă, pomii verzi,

Uite, ochii mei ţi-i dau.

Ieri spre seară-n vântul galben

Arborii-n genunchi plângeau.

Lasă-mi, toamnă, cerul lin.

Fulgeră-mi pe frunte mie.

Astă-noapte zarea-n iarbă

Încerca să se sfâşie.

Lasă, toamnă-n aer păsări,

Paşii mei alungă-mi-i.

Dimineaţa bolta scurse

Urlete de ciocârlii.

Lasă-mi, toamnă, iarba, lasă-mi

Fructele şi lasă

Urşii neadormiţi, berzele neduse,

Ora luminoasă.

Lasă-mi, toamnă, ziua, nu mai

Plânge-n soare fum.

Înserează-mă pe mine,

Mă-nserez oricum.

 

De-aş avea timp, de Ana Blandiana

De-aş avea timp să vă povestesc pe îndelete

Tot ce se-ntâmplă la mine-n grădină

Cât e ziua de mare,

V-aş scrie pe-o frunză de castravete (velină),

Cu o pană de ciocănitoare,

O scrisoare foarte mare.

Dar, pentru că sunt extraordinar

De ocupată

Şi nu-mi mai văd capul de treabă,

Vă scriu în grabă,

Pe o frunză de mărar (presată),

Cu un picioruş de furnică,

O cărticică foarte mică.

 

Junimea Română, din 2010 – Fondator și coordonator – Otilia Tunaru – Ordinul „Meritul pentru Învățământ” în grad de Cavaler pentru Școala Junimea.

© Junimea Română 2020. Toate drepturile rezervate. Interzis să utilizați, copiați, distribuiți fără a preciza sursa.