24 februarie – Dragobetele, Ziua Iubirii la români

An de an, pe 24 februarie sărbătorim Dragobetele, Ziua Îndrăgostiților autohtonă, care marchează și începutul primăverii in patria natală. Dragobetele este o ocazie de a celebra iubirea în stil românesc, tradiţional. Reprezinta Zeul dragostei în Panteonul românesc, identificat cu Cupidon, zeul dragostei în mitologia romană, sau Eros, zeul iubirii în mitologia greacă si este sinonim cu Năvalnic. I se mai zice nu întâmplător și Cap de Primăvară, pentru că el are de a face cu energia originară pornită de la Soare, este însuși principiul vital, Iubirea.

În tradiția populară se spune că Dragobetele este întocmai fiul babei Dochia și este reprezentat ca un tânăr chipeș și iubăreț, care seduce fetele. De aici, zicala ”Dragobetele sărută fetele!”. Cunoscut și sub numele de Dragomir, Dragobetele este închipuit ca un flăcău voinic, chipeș și tare iubăreț, ce sălășluiește mai mult prin păduri. Inspira dragoste curată și încredere, ocrotea și purta noroc îndrăgostiților.

Sărbătoarea Dragobetelui urmează celei de Valentine’s Day, Ziua îndrăgostiților în tradiția occidentală, care e subliniata pe data de 14 februarie. Dragobetele, sărbătoare populară specifică îndeosebi zonei de sud a țării (Oltenia, Muntenia și parțial Dobrogea) are dată fixă de celebrare în fiecare localitate, dar variabilă de la o regiune la alta, fie la 24 sau 28 februarie, fie la 1 sau 25 martie.

Tot în funcție de regiune, sărbătoarea mai este cunoscută și sub numele de ”Sântion de primăvară”, ”Ioan Dragobete”, ”Drăgostițele”, ”Logodna sau însoțitul paserilor”.

Data de 24 februarie nu a fost aleasă întâmplător. Este ziua care pe meleagurile noastre marchează începutul anului agricol, momentul în care întreaga natură renaște, păsările își caută cuiburi și, după unele credințe populare, ursul iese din bârlog. Odată cu natura, reînvia și iubirea, iar Dragobetele era ziua în care întreaga suflare sărbătorea înnoirea firii și se pregătea pentru venirea primăverii.

Povestea lui Dragobete, simbolul dragostei și al bunei dispoziții

Tradiția spune că nimeni nu trebuie să fie trist sau să plângă in această zi, deoarece așa va fi tot anul și va atrage ghinioanele asupra lui. În schimb, trebuie să petreacă și să se veselască, pentru ca tot anul să îi meargă bine și să aibă parte de voie-bună.

Preluat de la vechii daci, unde era perceput ca un zeu pețitor și ca un naș ce oficia în cer, la începutul primăverii, nunta tuturor animalelor, de-a lungul veacurilor, românii au transfigurat Dragobetele, acesta ajungând să fie considerat ”zânul dragostei”, zeitate ce îi ocrotește și le poartă noroc îndrăgostiților. A devenit protectorul iubirii celor care se întâlnesc în ziua de Dragobete, iubire care ține tot anul, precum cea a păsărilor ce ”se logodesc” în această zi.

„Zân de esență solară, apropiat de divinități ale naturii și dragostei, Dragobetele ar descinde dintr-o străveche Zeiță Pasăre, această zeiță devenind, în zeci de mii de ani, Marea Zeiță a Pământului, unele atribute ale ei regăsindu-se la Maica Domnului, Baba Dochia sau Sfânta Vineri. Unele legende românești îl amintesc pe Dragobete Iovan ca pe fiul Babei Dochia, despre care unii mitologi sugerează că ar fi o Mare Zeiță a Pământului”, scrie despre el Marcel Lutic în Timpul sacru – Sărbătorile de altădată (Iași, 2009).

Dragobete este și un zeu al bunei dispoziții, de ziua lui organizându-se petreceri și prilejuind, astfel, înfiriparea unor noi iubiri, logodne și chiar căsnicii. Odinioară, de Dragobete, satele românești răsunau de veselia tinerilor care se îmbrăcau în straie deosebite de sărbătoare şi plecau la pădure să strângă cele dintâi flori ale primăverii. La ceasul prânzului, fetele porneau în fugă către sat, iar băieţii încercau să le prindă şi să le sărute. Obiceiul se mai numeşte şi “zburătorit”. Dacă era foarte frig, ploua sau ningea, tinerii se strângeau într-o casă şi petreceau.

Se spune că, în această zi, atât băieţii cât şi fetele au datoria de a se veseli pentru a avea parte de iubire întreg anul. Dacă vor ca iubirea să rămână vie de-a lungul întregului an, tinerii care formează un cuplu trebuie să se sărute în această zi. Se spune că lacrimile care curg în această zi sunt aducătoare de necazuri şi supărări în lunile care vor urma.

Lucrările câmpului, ţesutul, cusutul, treburile grele ale gospodăriei nu sunt permise în această zi. În schimb, curăţenia este permisă, fiind considerată aducătoare de spor şi prospeţime.

Superstiția de Dragobete spune că dacă unei fete îi place de un anumit băiat, trebuie să face tot ce îi stă în putință pentru a se întâlni cu el în această zi. Se spune că dacă nu se întâlnește cu băiatul care i-a picat cu tronc, șansele de a fi împreună cu el sunt mici.

Potrivit unei tradiții străvechi, in această zi gospodinele trebuiau să semene busuioc în răsadnițe, apoi să aibă grijă de răsaduri până de Sfântul Gheorghe, când îl plantau afară, în grădină. Ulterior, busuiocul semănat de Dragobete era folosit în descântece și tratamente, deoarece se considera că avea puteri magice.

Transformat de Maica Domnului în ferigă

Potrivit unor etnologi, Dragobetele mai este identificat cu o altă reprezentare din mitologia românească, Năvalnicul. Acesta era un fecior frumos care ia mințile fetelor și nevestelor tinere, motiv pentru care a fost metamorfozat de Maica Domnului în planta de dragoste care îi poartă numele, o specie de ferigă, potrivit lui Ion Ghinoiu – Sărbători și obiceiuri românești.

În Ardeal, sărbătoarea Dragobetelui era mai degrabă asociată cu venirea primăverii decât cu ideea de dragoste. Prin aceste zone, de Dragobete oamenii băteau cu bâta în pământ să iasă căldura și să intre frigul, cam în acele zile se puneau primele straturi și tot cam pe atunci ieșea ursul din bârlog, iar „dacă-și vedea umbra, intra înapoi, și dacă nu-și vedea umbra ieșea afară, că însemna că vine primăvara”, spun oamenii citați de Avram Cristea în Obiceiuri și datini din județul Alba (2007).

Ritualuri miraculoase

Se spune că dacă săruţi, de Dragobete, ai noroc în dragoste tot anul. Se mai spune că tinerele necăsătorite trebuie să strângă „zapada zânelor”, adică rămășițele de zăpadă pe care le întâlnesc în cale și apoi să le topească. Apa obținută astfel ar fi magică şi, folosită pentru a se spălat pe faţă, le face pe fete mai cuceritoare. In alte zone se aduna apă de pe florile de fragi, si se spune că este născută din surâsul zânelor, putând face fetele mai frumoase și mai drăgăstoase.

Deci sărbătoarea iubirii era, într-un fel, poate ca majoritatea sărbătorilor, o formă de luptă împotriva răului din lume. Astfel, în această zi, oamenii se înarmau cu dragostea din sufletele lor, iar ritualul cuprindea cele mai simple „unelte” ale luminii din lume: erau veseli, se bucurau de viață și se iubeau aprins.

Joaca de-a logodna

„Fetele, cum simțeau apropierea prânzului, începeau să coboare în fugă spre sat, în sudul României această goană fiind numită „zburătorit”. Conform obiceiului, fiecare băiat urmărea fata care îi căzuse dragă; dacă flăcăul era iute de picior și fetei îi plăcea respectivul urmăritor, atunci fata se lăsa prinsă și avea loc o îmbrățișare, urmată de o sărutare mai lungă în văzul tuturor. Sărutul acesta semnifica, în fapt, logodna ludică a celor doi, cel puțin pentru un an de zile, iar de multe ori, astfel de logodne în joacă prefațau logodnele și căsătoriile adevărate”, povestește Marcel Lutic.

Dragobetele și reechilibrarea energetică a organismului

Veselă și plină de bună dispoziție, ziua lui Dragobete este un moment cu puteri vindecătoare. „Atmosfera specifică acestei sărbători contribuia la apariția unui tonus optimist, prielnic sănătății, ca să nu mai amintim de influența magnetismelor sexuale, cu vădit efect regenerator. Așa stând lucrurile, putem afirma că, într-un plan mai subtil, oamenii se vindecau la Dragobete unii pe alții! Așadar, nu întâmplător se spunea pe vremuri că Dragobetele era ținut și pentru ca oamenii, în special tinerii, să fie feriți de boli”, mai scrie Marcel Lutic.

„Rețetar de cuvinte vrăjite”

Se spune că, de Dragobete, anumite cuvinte rostite pe un anumit ton, au puterea de a aprinde dragostea și a o păstra vie pentru tot anul. Cuvintele nu trebuie auzite decât de ființa iubită, altfel puterea lor dispare. Printre șoapte trebuie să se regăsească negreșit aproape, dor, dragoste, drag, dulce, farmec, fior, inimă, iubire, înger, lin, lumină, rugăciune și inevitabil prenumele ființei iubite.

Sărbătorită cu mult fast în toate culturile, la români iubirea este celebrată de Dragobete, din cele mai vechi timpuri, încă de pe vremea dacilor.

Sursa:https://ro.wikipedia.org/wiki/Dragobete

Junimea Română, din 2010 – Fondator și coordonator – Otilia Tunaru – Ordinul „Meritul pentru Învățământ” în grad de Cavaler pentru Școala Junimea.

© Junimea Română 2022. Toate drepturile rezervate. Interzis să utilizați, copiați, distribuiți fără a preciza sursa. Credit fotografii : Sorin Grigorescu & echipa Junimea